Translate

12 feb. 2014

Feminismul -de la necesitate la prostie-

Scurt eseu despre curentul feminist şi convertirea sa în instrument politic

Originea marxistă a curentului
Orice mişcare marxistă şi neomarxistă se bazează pe depistarea unor carenţe în societate. Mai simplu spus, o mişcare marxistă sau neomarxistă speculează erorile sistemului prezent la ora respectivă în societate şi promite că le va rezolva. 
Construit pe fundamente dialectictice şi venind cu argumente prolixe, marxismul a avut impact în societate doar prin natura concluziilor, omul simplu nefiind în stare să urmărească nici corectitudinea construcţiei logice, nici forţa argumentării sau soluţiile propuse şi nici onestitatea celor promise. Lucrurile sunt relativ simple; omului îi place să viseze, iar această doctrină a vândut pentru mulţi cele mai frumoase vise! Cred că poate fi cu uşurinţă asemuit unei boli autoimune. Marxismul a atacat din interior, prin idealuri, prin vise, adică tocmai prin ceea ce ar trebui în mod normal să fie liber. Aşa se comportă curentele de origine marxistă, incluzând aici feminismul, ecologismul şi toate celelalte "isme" posibile [1].

Coagularea feminismului
Originea termenului de "feminism"nu putea fi decât una franţuzească. Termenul a fost utilizat pentru prima dată în anul 1837 de către Charles Fourier, un filozof ajuns cunoscut efectiv pentru balivernele utopice pe care le-a înşiruit. Nu era un caz izolat. Toţi cei care au făcut astfel de "exerciţii intelectuale" au ajuns cunoscuţi, alături de contele de Saint-Simon, sub denumirea de "socialişti utopici" [2]. 
Feminismul, asemeni oricărui curent neomarxist, a reuşit să-şi cucerească adepţii prin idealurile măreţe pe care le propunea. Intelectualii pasionaţi şi mai puţin raţionali au căzut cu uşurinţă în capcană. Femeile aveau o scuză, erau cu adevărat tratate de bărbaţi de pe poziţie de superioritate şi li se îngrădiseră sute de ani o serie de libertăţi. Voiau să aibă un cuvânt de spus şi nu puteau să-l obţină decât prin implicarea politicului, iar implicarea politicului nu o poţi obţine decât dacă ai un cuvânt de spus, deci dacă ai drept de vot. În mod normal, prima presiune a fost pusă pe obţinerea dreptului de vot al femeilor.
Dacă mişcarea începuse să fie auzită undeva după 1890, obţinerea dreptului de vot, adică primul si cel mai important pas spre "a conta", a fost statuat la 1918 în Anglia, 1920 în SUA şi prin constituţia de la 1938 în România (în cazul României, Carol al II-lea a anulat prevederea constituţiei, însă aceasta este altă discuţie). 
Din punct de vedere instituţional, feminismul nu mai trebuia de la acea dată să fie decât un intermediar între femei şi clasa politică. Acesta este şi motivul pentru care tot ce se poate spune bun despre mişcarea feministă se încheie odată cu perioada interbelică. Din acest punct urmează doar ideologii derivate şi scopuri second hand.

Rezistenţa la schimbare şi pervertirea scopului
Instituţiile şi organizaţiile refuză să se desfiinţeze după ce şi-au atins scopul. Nimic nou. Cele mai multe dintre ele optează pentru simandicoasa "reorientare instituţională". O sintagmă inventată pentru a acoperi rebuturile şi pentru a le scuza existenţa. Ele complică, birocratizează şi pun presiuni inutile asupra societăţilor. Este în fapt o ultimă încercare a unor vestigii de a se mai "afla în treabă". Aici se încadrează şi organizaţiile feministe care acţionează în Europa după război.
Odată ce au obţinut dreptul la vot, femeile reuşeau în mod natural să-şi obţină libertăţile. Exista o rezistenţă la schimbare din partea societăţii, formată în proporţii destul de mari din bărbaţi, însă aceasta s-ar fi estompat treptat, mai lent, însă fără a forma repulsii. Organizaţiile feministe nu s-au mulţumit cu asta, ele au început să forţeze această integrare şi să transforme libertatea (o stare naturală) în drept şi chiar în obligaţie (o impunere socială). Au transformat libertatea femeii de a executa funcţii publice în dreptul de a fi în funcţii publice. Aparent este acelaşi lucru, însă diferenţa este uriaşă: LIBERTATEA oferea femeilor posibilitatea sau opţiunea de a candida şi de a obţine pe merit functii în instituţiile publice şi nu numai, în timp ce DREPTUL supune, obligă societatea ca indiferent de pregătire, să includă în anumite funcţii un procent de femei. Cu "dreptul" acesta s-a ajuns de data aceasta la o sintagmă pretenţioasă, utilizată tot pentru a îngropa prostia la nivel înalt, şi anume- discriminarea pozitivă. Adică obligaţia societăţii de a accepta, indiferent de pregătire şi competenţe, o anumită categorie. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că marxiştii clasici denumeau asta reeducare socială. Adică nu ştiţi voi în societate ce aveţi nevoie, venim noi să vă arătăm care sunt adevăratele voastre nevoi, pentru că noi suntem perfect raţionali şi deştepţi iar voi iraţionali şi proşti. 
Feminismul, aşa cum îi şade bine, a fost şi este ceva mai edulcolat decât tatăl său anterior menţionat. Nu a pus efectiv mâna pe arme, însă nici nu şi-a văzut de treabă. Feministele din organizaţii s-au erijat imediat în purtătoare de cuvânt ale tuturor femeilor, pentru că ele de capul lor nu ştiu ce vor, şi au  început să elaboreze obiective şi scopuri ale femeilor pentru următorii 50 de ani (e bine de ştiut că toate au acelaşi scop)Apoi şi-au imaginat o rezistenţă socială fantastică şi au început să tragă după ele, când la vale, când la deal plugul cu "discrimnarea pozitivă". 

Concluzii
Feminismul a avut un rol extrem de important în epoca sa. Nimic mai mult! Nu putem să-i contestăm contribuţia la obţinerea dreptului de vot al femeilor, însă asta nu ne obligă acum să-i acordăm aceeşi importanţă şi să-l luăm în serios. Astăzi feminismul în Europa este precum organele vestigiale la om. O ideologie care mai mult strică decât repară. O ideologie care are impresia că femeia trebuie să fie bărbat iar bărbatul femeie. Din prostie şi ignoranţă, sub umbrela protectoare a "egalităţii şi echităţii", unele utopii au ajuns să-şi găsească loc în sânul societăţilor.
Despre feminism nu ar mai fi trebuit în mod normal să se vorbească astăzi decât în  Africa, India şi prin unele ţări din orient, însă nu în Europa. Aici el nu face decât să se afle în treabă, să vocifereze când un "golan" trimite o "duduie" să-si caute de treaba prin bucătărie, să mai puna gaz pe foc la câte o întrunire oficială alături de ecologişti, adică progresişti + conservatori, însă nu contează asta, ei oricum nu stiu filozofia din spatele mişcării şi să se mai dezbrace prin câte o biserică pentru a-i da de lucru lui Putin. 
Cam acesta este feminismul în cele mai seci linii şi cu asta ne legăm la cap când vrem cu orice preţ să-l aducem în discuţie. Să ne gândim cum ar fi ca medicii stomatologi să mai facă din când în când câte un congres pentru a discuta doar despre măseaua de minte?! 

În loc de rămas bun, vă recomand 5 termeni şi sfaturi de "bun gust" (vă pot ajuta în carieră, în special în corporaţii):
1. Feminism- nu contează dacă ştiţi sau nu ce este, nu contează dacă cel căruia îi vorbiţi ştie despre ce vorbiţi, nu contează dacă amestecaţi ecofeminismul cu natural-feminismul, liberal feminismul cu feminismul conservator şi cu radical feminismul, în esenţă nu contează dacă aveţi în cap un borş din toate acestea, pentru că ele oricum sunt o supă. Important este să utilizaţi cuvântul feminism cât mai des.
2. Egalitate- de drepturi, şanse, libertăţi nu contează, oricum lumea le încurcă iar daca le încurcaţi si dumneavoastră nu se cunoaşte. Important e să utilizaţi cuvântul şi să abordaţi subiecte legate de egalitate. 
3. Echitate - socială sau doar în faţa justiţiei, materială este prea puţin important. Termenul este unul la modă mai ales în Europa. Într-o firmă, pronunţat de câteva ori la momentul potrivit vă poate propulsa în vârful echipei de management. Este un termen uşor elevat, vă oferă un aer aproape intelectual şi vă arată deschiderea spre nou, spre evoluţie.
4. Ecologism- nu contează dacă ştiţi cum se ţine lopata, nu contează dacă nu stiţi ce este ăla un puiet sau dacă maşina dumneavoastră consumă 15L de carburant la suta de Km, oricum nu vă controlează nimeni. Important este să susţineţi că vă pasă de generaţia următoare. Psihologic veţi induce angajatorului senzaţia că vă pasă de efectul acţiunilor dumneavoastră pe termen lung, adică nu o să va atingeţi obiectivele în corporaţie precum cei de la Lehman Brothers.
5. (Multi)(Inter) Transculturalitate- deşi sunt trei termeni diferiti, nimănui nu-i pasă. Asemeni (inter)(multi) transdisciplinarităţii, aceştia trebuie să reprezinte esenţa discursurilor care implica echipe. Nu contează nici aici dacă îi amestecaţi sau dacă echipa dumneavoastră are cinci membri si toţi sunt din aceeaşi cultură, nu interesează pe nimeni. Utilizaţi cu încredere oricare din termeni în orice situaţie în care vorbiţi despre echipe şi colaborări. 

Note
[1] Leszek KołakowskiPrincipalele curente ale marxismului- Vol. I (2009) Vol.II (2010) şi Vol. III (2010)- Editura Curtea Veche
[2] Robert L. Heilbroner- Filozofii lcrurilor pământeşti- Editura Humanitas ed. a II-a 2005

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu